Fă-ţi timp!

"Ce fel de om este acela al cărui bine suprem, și a cărui optimă folosire a timpului constau în a mânca și a dormi? Un animal, nimic mai mult." W. Shakespeare

Arhive lunare: Februarie 2013

De ce nu ascultă oamenii?

“Nimic nu doare mai mult decât sentimentul că oamenii la care ţinem nu ne ascultă cu adevărat. Nu depăşim niciodată nevoia de a ne fi ştiute sentimentele. De aceea, ascultatul reprezintă o asemenea forţă în relaţiile umane şi de aceea eşecul de a fi înţeleşi este atât de dureros.” – Michael P. Nichols

Imagine

Ascultatul real presupune interes faţă de vorbitor şi faţă de ceea ce are acesta de spus. Aceasta este regula de aur în arta de a asculta, cea mai importantă şi mai dificilă cerinţă. Ori, a fi interesat de altcineva înseamnă să ne amânăm propriile griji şi interese, propriile nevoi şi reacţii, să uităm ce vrem să spunem şi să ne concentrăm să devenim un vehicul receptor pentru celălalt. Nu ştiu voi, dar eu, câteodată, am nevoie doar să fiu ascultată, fără întreruperi, fără sfaturi, fără reacţii.

Ascultatul este o povară. Ai capacitatea de a asculta şi de a te stăpâni în acelaşi timp să te opui sau sa nu oferi sfaturi sau să nu îţi împărtăşeşti propria experienţă? Dacă vrei să devi un bun ascultător ține cont de câteva reguli pe care le găsești aici. Căci, la urma urmei, şi tu ai lucruri de spus, experienţe de împărtăşit motiv pentru care ascultatul sincer presupune, pentru câteva momente, să exişti doar pentru celălalt şi să uiţi de tine.

Ai capacitatea de a fi empatic? Un răspuns empatic se caracterizează prin reţinere, în mare măsură fiind silenţios, prin urmărire şi prin încurajarea vorbitorului să aprofundeze experienţa trăită.

De ce nu aude cineva ceea ce crezi că ai spus? Motivele, pentru care de multe ori ai impresia că vorbeşti de unul/una singur(ă), sunt multe şi complexe: persoana căreia îi vorbeşti a avut o zi proastă, este preocupată de altceva, presupune că vrei să îi vorbeşti doar pentru a cere ceva sau pentru a ţine o predică, morală sau pentru că, de cele mai multe ori, crede că ştie deja ce vrei să spui motiv pentru care te întrerupe, continuă ideea în locul tău, intervine cu împărtăşirea propriilor experienţe legate de subiect. Asta este frustrant pentru cel care încearcă să vorbească. Tot ceea ce trebuie să faci este TACI ŞI ASCULTĂ!!

Atenție!
Fă-ți timp să asculți pentru că  “a ști să asculți este o artă” – Epictetus
Anunțuri

A treia femeie

Bărbatul, încă de la începutul creației sale, a fost îmbrăcat cu valori pozitive, cu calități și însușiri extraordinare, domină social, politic, economic iar femeia era mereu în umbra lui, neapreciată, devalorizată. De-a lungul timpului, femeia, ca și identitate, ca și statut social, a trecut prin mari transformări importante astfel:

ImaginePrima femeie este identificată cu o ființă diabolică înzestrată cu puteri rele, magice a cărei dorință era aceea de a distruge, de a produce haos. Era privită ca o ameninţare pentru ordinea socială şi economică. Nu avea nici un drept politic, social, economic şi nici nu putea să aspire la funcţii superioare acestea fiind destinate numai bărbaţilor precum şi gloria, onorurile publice, deciziile. Era dispreţuită de către bărbaţi şi caracterizată ca fiind o fiinţă mincinoasă, imorală, uşuratică, ignorantă, invidioasă, periculoasă, malefică fiind necesară în activităţi neimportante, fără strălucire.

A doua femeie a avut parte de o soartă ceva mai bună. Este apreciată ca fiind frumoasă, slăvită, idolatrizată. Bărbaţii laudă meritile şi virtuţile ei, admiră efectele benefice pe care le are asupra moravurilor, politeţei, artei de a trăi, asupra frumosului. Are un rol important în creşterea şi educarea copiilor, de a-i forma, de a le modela comportamentele. Totuşi, încă trebuie să fie supusă barbatului, dependentă de acesta economic, social, intelectual. Nu are drept de decizie, nu activează în politică.

A treia femeie eşti TU, femeie puternică, stăpână pe tine cu drepturi depline pe toate planurile. Acum, tu, femeie, nu depinzi de bărbat, nu îi eşti supusă lui ci egală lui. Ai drept de vot, iei decizii importante în politică, ai dreptul la studii şi carieră, dreptul la sufragiu, dreptul de a te despărţi prin divort de partener, libertate sexuală, indpendenţă, identitate porprie construită de tine si nu de bărbat. Nici o activitate nu îţi mai este interzisă, ţi-ai câştigat dreptul la independenţă economică, la exercitarea tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor. Poţi să decizi şi să alegi singură conform experientelor, părerilor, ideilor tale ce carieră doreşti să urmezi, câţi copii să faci şi în ce moment al vieţii, în cadrul sau în afara căsătoriei. Eşti liberă să spui şi să crezi ce vrei. Totul a devenit alegere pentru tine iar tu esti singurul albitru al propriului tău destin.

Atenție! Fă-ți timp pentru tine pentru că „în cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie.” –  Virginia Woolf

Dezvoltarea copilului – rolul mamei

Importanța prezenței mamei în viața copilului se simte încă de la nașterea acestuia. Astfel, nevoia de mamă a copilului începe imediat după nașterea acestuia deoarece ea este cea care îl îngrijește, îl hrănește și îi asigură protecție. Se știe că prezența mamei joacă rol de model pentru copil deoarece, în primii ani de viață, el învață prin imitație.
Cum începe o secvență imitativă? Primele imitații sunt inițiate de mama. Aceasta alege comportamente care sunt indispensabile în comunicarea socială, cum ar fi gesturi (manipularea de obiecte – dă un obiect, ia un obiect, îl rostogolește, îl smulge, întoarce pagina unei cărți, caută un obiect), mișcări ale capului și feței (deschide gura, scoate limba, zâmbește, strânge buzele, întoarce capul), ale mâinilor și corpului (mișcă mâinile și degetele, își ajustează poziția corpului), imitarea sunetelor (vocale și consoane). Folosind aceste acțiuni comportamentale și fiind atentă la gesturile imitative ale copilului mama favorizează dezvoltarea lui . Comportamentul imitativ are loc și în cadrul secvențelor de comunicare. De exemplu, o dovadă a faptului că se realizează comunicare între mamă și sugar este atunci când copilul duce o jucărie la gură iar mama spune „nu” folosind gesturi și sunete iar copilul o înțelege, o ascultă scoțând jucăria din gură. Comunicarea mamă-copil se realizează și prin intermediul contactului „ochi în ochi”. Durata contactului vizual depinde de cât timp reușește sugarul să rămână concentrat, precum, și nevoile acestuia. De exemplu, își privește mama insistent atunci când îi este foame sau se află într-o poziție sau situație incomodă. Pe lângă faptul că privirea facilitează înțelegerea mutuală între mamă și copil ea ajută și la exprimarea atașamentului reciproc. S-a observat că un copil de 2 ani își privește mama mai mult timp spre deosebire de cel de un an. Interpretarea acestei deosebiri constă în faptul că primul este mai atașat de mama decât cel de al doilea. Când privirea reciprocă lipsește în relația mamă-copil se instalează un grav sindrom de deprimare emoțională .
Iubirea parentală este necondiționată … sau așa ar trebui să fie. Iubirea necondiționată se manifestă prin a iubi pe cineva nemaipunând condiții în legătură cu ceea ce este acel cineva, ceea ce face sau nu face, dacă merită.  În cazul multor mame nu se ântâmplă tocmai așa deoarece ele își iubesc copiii condiționând sentimentul fundamental. De câte ori nu am auzit pe o mamă spunând te iubesc dacă … ești cuminte, dacă faci curat în cameră, dacă iei note mari la școală, dacă asculți, dacă …, dacă …, dacă … . În această situație iubirea este percepută ca un fel de răsplată în slujba unei educații de tip dresaj.
Mama, spune-mi dacă ai fost mulțumită când m-am născut și ai văzut că copilul eram chiar eu? Asemenea întrebare adresată uneori de către copil mamei evidențiază nevoia de a se încredința că prezența lui este un izvor de mulțumire și de bucurie pentru ea. Cum pot mamele să arate copiilor lor că le pasă de ei? Sau, cum ar trebui să procedeze corect astfel încât să simtă iubire, afecțiune? Conform speciliștilor în domeniu, pe lângă faptul că ei au nevoie să li se spună că sunt iubiți, au nevoie, de asemenea, să fie convinși de sinceritatea vorbelor prin dovezi de tandrețe, cum ar fi, îmbrățișări, sărutări, mângâieri tandre și alintări. Copilul va fi asigurat de dragostea mamei prin calitatea hranei și a îngrijirilor, din gingășia contactelor sale cu mama, din duioșia micilor sale jocuri cu mama care reprezintă în același timp și stimuli favorabili pentru dezvoltarea sa neuropsihică. O dată cu creșterea copilului acesta va simți dragostea mamei din bunăvoința ce i se arată, din bucuriile ce i se oferă, și, în special, din interesul pe care mama îl acordă faptelor lui și din timpul pe care i-l oferă. Când mama încredințează copilului unele răspunderi pe măsura lui îl face să se simtă important, valabil, recunoscut, cu adevărat membru al familiei și acceptat de aceasta.
Rolul mamei este acela de a oferi afecțiune, blândețe, gingășie, care temperează asprimea tatălui și creează un climat de căldură sufletească atât de necesară copilului. Totdeauna, ea reprezintă prima autoritate cu care se confruntă copilul deoarece, în relațiile cu ea, el cunoaște primele reguli, primele obligații, primele forme morale. Tot prin intermediul ei, care devine tipar și model pentru el, descoperă lumea din imediata lui apropiere prin observarea și imitația fiecărui gest, fiecărei acțiuni a mamei lui. Astfel că, atitudinea mamei față de lucruri, evenimente, oameni și chiar față de el însuși determină și atitudinea copilului față de aceleași lucruri, evenimente, oameni și chiar față de el motiv pentru care de atitudinea mamei, care condiționează atitudinea copilului, depinde încrederea sau neîncrederea sa, curajul sau teama, voiciunea sau moderația, optimismul sau pesimismul său.
Un alt aspect al rolului matern este acela de a îi învăța pe copii ce este și ce reprezintă statutul de femeie. Astfel, mama înfățișează simbolul fundamental al feminității, fapt tot atât de important  atât pentru fată cât și pentru băiat. Pentru fată, mama, devine un model și un prototip care o învață atât să își iubească statutul de femeie dar și cum să își iubească soțul și copiii devenind, astfel, imagine a obiectivului adult către care tinde fetița. Pentru băiat, mama este imaginea inversă și fond de contrast ajutându-l să ia cunoștință de sexul lui.
Fă-ți timp pentru copilul tău deoarece un copil care este lipsit de afecțiunea maternă pierde peste jumătate din șansele de reușită în viață.