Fă-ţi timp!

"Ce fel de om este acela al cărui bine suprem, și a cărui optimă folosire a timpului constau în a mânca și a dormi? Un animal, nimic mai mult." W. Shakespeare

Arhive lunare: Ianuarie 2013

Fumători, ATENȚIE!

În plămâni este locul unde se curăță sângele, unde se face schimbul de oxigen și bioxid de carbon. Sângele este cel care aduce din cele mai îndepărtate extremități ale corpului   bioxidul de carbon care rezultă după ce s-au oxigenat țesurutile după care îl expirăm. Apoi, prin inspirație, plămânii se umplu de oxigen. Acesta este răspândit prin tot corpul cu ajutorul sângelui pătrunzând în organe, țesuturi, celule.
Schimbul pe care îl face sângele luând oxigenul și cedând dioxidul de carbon se realizează la nivelul alveolelor pulmonare. Când se trage fumul de țigară în piept, aceste alveole se umplu cu aer și cu fum, după care acesta iese afară prin expirație. Faci asta de o mie de ori, de miliaone și milioane de ori, trecând fumul prin alveole. Cu timpul, în alveole, rămâne un reziduu care se depune pe pereții acestora micșorându-le volumul, având drept consecință o capacitate redusă și o cantitate mai mică de oxigen transportat de către sânge spre organe care, la rândul lor, nefiind oxigenate bine, vor avea de suferit.
Îngrijorător este faptul că din ce în ce mai mult crește numărul femeilor fumătoare. Iată ce te așteaptă peste câțiva ani: respirație scurtă și deasă, ușoară culoare vineție a buzelor și a degetelor, o tuse specifică fără un motiv anume, oboseală la cele mai mici eforturi, dinți galbeni, este accelerat procesul de îmbătrânire rezultând astfel riduri mai pronunțate în jurul ochilor și a gurii, degete galbene pătate de nicotină. În mod cert vei arăta mai batrân(ă)  decât vârsta reală!

Fă-ți timp pentru sănătatea ta pentru că „un organism sănătos este camera de oaspeți a sufletului, un organism bolnav o închisoare„. – Francis Bacon

Anunțuri

Mersul pe jos – cel mai accesibil sport

Sunt convinsă că ai auzit truismul „Mersul pe jos face piciorul frumos”. Ai grijă însă dacă te ghidezi după acest principiu deoarece mersul nu este o artă ușoară și nici lipsită de importanță. Tu știi să mergi corect?
Iată de ce anume trbuie să ții cont pentru a avea un mers armonios și natural.
În timpul mersului:
capul se ține drept având privirea orientată înainte;
– umerii sunt drepți iar brațele ușor legănate;
– labele picioarelor trebuie să fie aproape cu vârfurile ușor orientate în afară;
– atinge pământul cu călcâiul, apoi greutatea corpului este repartizată pe toată suprafața tălpii;
– șoldurile se mișcă alternativ, astfel: sus, atunci când piciorul liber se deplasează înaintea celui de sprijin, și jos, piciorul pendulant atinge solul, efectuând pasul următor.
Exerciții pentru formarea mersului estetic
1. Mersul pe loc, fără deprinderea picioarelor de pe sol. Stai cu picioarele paralele și ușor îndepărtate (aproximativ lungimea unei palme). Te ridici pe vârful piciorului stâng. Pe timpul 1 piciorul stâng coboară iar dreptul se înalță pe vârf. Pe timpul 2 piciorul drept se sprijină pe toată talpa iar stângul se ridică pe vârf ș.a.m.d. Genunchiul piciorului sprijinit pe vârf este ușor îndoit iar celălalt picior este perfect întins. În timpul exercițiului, brațele pendulează ușor înainte și înapoi fiind puțin îndoite din coate. Tempoul exercițiului este foarte rapid.
2. Purtarea unei greutăți pe cap. Exercițiul constă în transportarea pe cap a unor obiecte dintr-o cameră în alta și susținerea lor, alternativ, cu o mână și cu cealaltă. În momentul în care simți greutatea echilibrată poți renunța la sprijinirea ei cu mâinile. În timpul exercițiului trebuie să menții umerii drepți iar bărbia ușor trasă în piept.
3. Rotiri la nivelul articulației gleznei. Stai pe scaun picior peste picior. Laba piciorului liber (care nu este sprijinită pe sol) execută o amplă mișcare de rotire repetată de 4 ori în ambele sensuri, apoi schimbi piciorul de sprijin și reiei execuția.
Știai că mersul …
… pune în mișcare mușchii și articulațiile amorțite de șederea prelungită?
… ventilează plămânii saturați de fumul de țăgară?
… acționează asupra inimii rezultatul constând într-o bătaie mai ritmică?

Dezvoltarea copilului – rolul familiei

Familia, în orice societate, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare fiind astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea, constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale. Privită ca nucleu social, familia este prima care influențează dezvoltarea copilului deoarece își pune amprenta pe întreaga sa personalitate iar trăinicia edificiului depinde de calitatea temeliei. În altă ordine de idei, rolul familiei este acela de a pregăti copilul pentru viață oferindu-i cel mai potrivit cadru în care să își formeze principalele deprinderi, pentru transmiterea principalelor cunoștințe asupra realității și pentru formarea primelor principii de viață.

În primii ani de viață ( mai multe informații aici și aici ) copilul este dependent de membrii care formează familia, în special de părinți, fapt care reprezintă o etapă importantă în ciclul său de viață deoarece acum sunt dobândite principalele motivații și deprinderi ale viitorului adult. Importanța acestora constă în capacitatea individului de a răspunde cerințelor sociale și în integrarea activă în viața societății din care face parte. Astfel, orice experiență de viață, orice reacție afectivă sau comportamentală vor fi resimțite în funcție de bazele oferite de familie.

Familia reprezintă pentru copil structura socio-afectivă securizantă, principala structură protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolut necesară existenței lui. În familie copilul are parte de primele lecții de viață, părinții sunt cei care îi oferă un prim model de învățare.

În cadrul familiei, copilul își însușește normele și valorile sociale devenind apt să relaționeze cu ceilalți membrii ai societății.
În cadrul familiei, socializarea are patru componente: (1) normativă – prin care se transmit copilului principalele reguli și norme sociale; (2) cognitivă – copilul dobândește deprinderile și cunoștințele necesare formării ca adult; (3) creativă – copilul învață să gândească creativ pentru a se putea adapta noilor situații; (4) psihologică – pentru a relaționa cu persoanele foarte apropiate cât și cu alte persoane, este nevoie de dezvoltarea afectivității
Relația părinți-copii are o deosebită importanță atât în fixarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale, cât și în asigurarea unor condiții psihologice normale. Temelia bunei desfășurări a acestei relații constă în norme precise care corespund următoarelor obiective:
– dragostea părintească concretizată în asigurarea protecției, securității și orientării copilului, în formarea unor aptitudini și atitudini pozitive presupune încredere și siguranță din partea copilului , afecțiune și înțelegere din partea părinților;
– asigurarea unor raporturi relaționale, juste și echilibrate care se concretizează datorită modelelor de conduită adecvată oferită copiilor de către părinți deoarece calitățile și atitudinile lor au o influență formativă decisivă;
– complementaritatea rolurilor parentale presupune ca părinții să formeze în raport cu copilul o unitate inseparabilă care-și împarte rolurile și sarcinile, care trebuie să se completeze reciproc astfel încât tatăl să reprezinte autoritatea supremă iar mama, afectivitatea căminului.

Sentimentul de siguranță, pentru copil, se întemeiază pe sentimentul de a fi acceptat așa cum este
și drept ceea ce este de către anturajul său imediat, dar mai cu seamă de către părinți iar pentru a se simți acceptat înseamnă mai înainte de orice a se simți iubit. Sentimentul de iubire nu poate fi pentru copil un sentiment abstract motiv pentru care dragostea trebuie să fie simțită de către copil, să fie exprimată prin acordarea unor satisfacții concrete. Dovada acestei iubiri constă în atât tandrețea părinților față de copil  cât și în calitatea hranei și a îngrijirilor, în gingășia contactelor sale cu mama, în duioșia micilor sale jocuri cu mama și tata. De asemenea, în timp, copilul va simți dragostea părinților și din bunăvoința ce i se arată, din bucuriile ce i se oferă, și, în special, din interesul pe care părinții îl acordă faptelor lui și din timpul pe care i-l consacră.
Un copil nu se va simți iubit dacă nu are posibilitatea ca, la rândul lui, să exprime sentimente de afecțiune prin gesturi ca: se agață de gâtul mamei, povestește ceva, când îmbrățișează și sarută, oferă părinților o mâzgâlitură fără pretenții sau un desen frumos, ajută pe mama la pusul mesei sau pe tata la treaba din grădină dovedind astfel dorința de a contribui la bunăstarea familiei, de a participa prin aporturi reale la viața anturajului. Aceasta este modalitatea lui de a-și confirma apartenența la grup.
Este binecunoscut faptul că foarte mulți părinți își copleșesc copiii cu tot felul de cadouri în locul sentimentelor vizibile de duioșie. În această situație copilul trăiește intens sentimentul îndoielii de a fi iubit. El are nevoie să știe, să simtă că este un izvor de bucurie și de mulțumire pentru părinți, că sunt bucuroși că îl au și că reprezintă un element de fericire pentru cei apropiați. În caz contrar, dacă copilul simte că este în plus, dacă părinții îl minimalizează, îl neglijează și nu îi oferă ocazia de a-și da seama ce mult înseamnă pentru ei atunci vor apărea tulburări caracteriale în dezvoltarea personalității lui.

După cum am precizat deja, dragostea părintească presupune încredere și siguranță, afecțiune și înțelegere din partea părinților. Cu alte cuvinte, dragostea părinților este un element securizant pentru copil. Atunci când acesta este lipsit de dragostea părintească el devine timid, instabil, interiorizat și complexat. Importanța prezenței familiei în viața copilului constă în faptul că acesta se identifică cu ei motic pentru care ei trebuie să fie atenți atât la ceea ce spun cât și la ceea ce fac deoarece eventualele divergențe sau neconcordanțe provoacă dezorientare și derută cu efecte negative asupra dezvoltării personalității copilului.

Părinții, pe lângă sentimentul de securitate, sentimentul de iubire și acceptare, au câteva responsabilități față de copil necesare în procesul de creștere și educare:
– asigurarea subzistenței și educației;
– educarea și dirijarea trebuințelor fiziologice în raport cu oportunitățile familiale și cu standardele sociale și culturale ale vieții;
– dezvoltarea aptitudinilor, a limbajului și stimularea exersării capacitășilor practice, cognitive, tehnice și sociale care au rolul de a facilita securitatea personală, și comportamentul autonom;
– orientarea spre lumea imediată a universului familial, spre comunitatea mai latgă, spre societate, în așa fel încât adolescentul (mai multe informații despre perioada de adolescență puteți citi aici ) să fie pregătit să se confrunte cu marea varietate de situații și poziții sociale care vor interveni în viața de adult.

Fă-ți timp pentru copilul tău pentru că „cei mai severi judecători sunt copiii noștrii„. – proverb din Rusia