Fă-ţi timp!

"Ce fel de om este acela al cărui bine suprem, și a cărui optimă folosire a timpului constau în a mânca și a dormi? Un animal, nimic mai mult." W. Shakespeare

Arhive lunare: Decembrie 2012

Dezvoltarea copilului – perioada preșcolară

Dezvoltarea fizică, în această perioadă, cunoaşte trasformări importante. Atfel, creşterea în înălţime se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm iar creşterea în greutate, de la 14 kg la 22 de kg. Tot acum are loc o schimbare şi dezvoltare a structurii muşchilor, descreşte ponderea ţesutului adipos, pielea devine mai elsatică, mai densă, şi mai puţin friabilă, procesul de osificare este intens la nivelul apifizelor oaselor lungi, a celor toracice şi claviculare, dantura provizorie începe să se deterioreze.

                                       
Dezvoltarea gândirii preşcolarului prezintă următoarele caracteristici:  
(a) egocentrismul – reprezintă incapacitatea copilului de a înţelege că cei din jur trăiesc sentimente şi idei diferite fiind concentrat pe sine însuşi, proiectând propriile senzaţii asupra celorlalţi;
(b) animisfenomenele şi obiectele din jur sunt privite de către copil ca fiind însufleţite, vii şi conştiente
(c) artificialismul se referă la faptul că posibilul şi imposibilul se suprapun, personajele fantastice pot interveni în viaţă fapt ce durează până la vârsta de 5 ani
(d) realismul constă în materializarea elementelor de factură spirituală, datorită nediferenţierii între fizic şi psihic.

În perioada preşcolară, o dezvoltare spectaculoasă are loc la nivelul limbajului când vocabularul pasiv prezintă la începutul perioadei de la 400 la 1500 de cuvinte ajungând la 25003000 de cuvinte la sfârşitul stadiului. Un rol important în învăţarea, respectiv, dezvoltarea limbajului, îl au
(a) dezvoltarea cognitivă, şi anume capacitatea de a recunoaşte, identifica, discrimina şi manipula;  
(b) dezvoltarea capacităţii de a discrimina şi înţelege ceea ce aude;
(c) dezvoltarea abilităţii de a produce sunete şi succesiuni de sunete cât mai fidel cu cea a adulţilor.
Vorbirea preşcolarului se prezintă astfel: la 3 ani aceasta este expresivă, încărcată în exclamaţii, repetiţii, prezintă inversiuni de sunete, substituiri pentru ca până la vârsta de 6 ani, să se îmbogăţească prin substantive, verbe, adjective, pronume reuşind să facă trecerea de la propoziţii simple la fraze.

Progresul de la perioada prima copilărie la cea a preşcolarităţii, din punct de vedere afectiv, constă în apariţia emoţiilor mai profunde, mai complexe. Copiii încep să îşi stăpânească emoţiile, încearcă să nu mai plângă atunci când se lovesc. Se face trecerea de la emoţii la sentimente, ca stări afective stabile şi generalizate. Totodată, sentimente ca ruşinea, prietenia, mulţumirea, și dragostea prind contur. Se dezvoltă simţul estetic fiind capabil să aprecieze ca fiind frumos sau urât anumite trăsături ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor.

Jocul, ca activitate principală a copilului în această perioadă, este foarte important datorită faptului că are implicaţii majore în dezvoltarea psihologică a acestuia. Atfel, la vârsta de 3 ani, prin joc, copilul imită conduitele umane ale adulţilor, momente, situaţii jucând diferite roluri, cum ar fi cel de medic, profesor, vânzător, etc. La 4 ani se joacă cu un alt copil iar la 5 ani se joacă şi cu personaje imaginare respectând fidel regulile adulţilor. Este atras de minge, cerc, tricicletă, îl fascinează jocurile de construcţii precum şi păpuşile, cărucioarele. La 6 ani prezintă interes pentru jocurile cu apă şi pământ concretizate de tunele, tunuri, castele. Importanţa jocului este vizibilă în comportamentele învăţate în timpul acestuia, în informaţiile primite despre lume, despre sine, simte bucurie atunci când are o victorie, se întristează când pierde, se ambiţionează sa câştige. Astfel, jocul devine un instrument al educaţiei sociale şi morale.

Fă-ți timp pentru copilul tău pentru că atunci „când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi vine parcă să zici că orice mamă e o “născătoare de Dumnezeu”. ” –  Francis Bacon

Dezvoltarea copilului – prima copilărie

În perioada antrepreşcolară au loc multe transformări. Comparativ cu primul an de viaţă, copilul prezintă un ritm al creşterii regulat. El are o înălţime cuprinsă între 80 şi 85 de centimetri şi o greutate în jur de 12 kilograme.

O dezvoltare accentuată o cunosc mişcările începând cu cele legate de mers şi terminând cu cele legate de motricitatea fină. Între perioada 12 şi 18 luni, cu toate că are un mers împiedicat şi rigid, se ține ferm pe picioare, este capabil să alerge fără să cadă, iar atunci când trebuie să se aplece pentru a lua ceva de jos, nu se mai aşează pe vine, așa cum o face un copil mic. Dezvoltarea motricităţii capătă un caracter exploziv deoarece copilul se află în permanentă mişcare. Aceste mişcări sunt perfecţionate, în special, în activitatea de joc făcând mici construcţii din cuburi şi trage linii drepte verticale. La 2 ani şi 6 luni poate înşira mărgele mari, răsfoieşte paginile unei cărţi colorate, colorează suprafaţa unei foi de hârtie, ştie să folosească mânerul uşii, butoanele aparatului de radio. La  3 ani poate turna apă dintr-o cană în alta, poate tăia hârtia cu foarfecele, poate da cu piciorul într-o minge, poate merge pe tricicletă.

 

 

Dezvoltarea gândirii este strâns legată de dezvoltarea limbajului. Datorită dorinţei copilului de a se face înţeles, acesta descoperă că toate obiectele, fenomenele, acţiunile, însuşirile, etc auun nume. Astfel, la un an înţelege multe cuvinte, rosteşte corect şi inteligibil cuvintele uzuale, se exprimă în propoziţii scurte până spre vârsta de 3 ani când acestea se trasnformă în fraze. Acum, capacitatea de înţelegere este tot mai mare motiv pentru care curiozitatea senzorială este satisfăcută prin răspunsuri la întrebări de genul “ce este asta?”. Progresul se observă şi pe planul motivelor, acţiunilor şi a experienţei astfel că el înţelege scopul acţiunilor – te speli pe mâni ca să fii curat, îţi ştergi picioarele şi tălpile pantofilor ca să fii curat – şi face diferenţa între determinări ca: pe, în spate, sub, în faţă, jos, deasupra, lângă, etc. În jurul vârstei de 3 ani, copilul atinge o fază superioară de dezvoltare care devine un instrument al gândirii. Acum se observă o etapă interogativă cu întrebări de genul “de ce?cum?”care ajută copilul să înţeleagă şi să diferenţieze realitatea înconjurătoare, să facă distincţia dintre el şi obiecte.

În aceşti primi ani ai vieţii, copilul se ataşează puternic de mama, tata, de persoanele în mijlocul cărora trăieşte. Astfel că, între copil şi aceste persoane se stabilesc acele relaţii afective atât de profunde, atât de tenace, de rivalitate  şi de dragoste. Vârsta de 1 an şi jumătate se caracterizează prin ataşamentul acaparant al copilului faţă de mama sau persoanele care îl îngrijesc, manifestă gelozie atunci când i se acordă atenţie unui alt copil. Este timid faţă de persoanele străine şi dobândeşte atitudini cum ar fi simpatia şi antipatia. Totodată, copilului îi place păcăleala, gluma, comicul, surâde la complimente şi are unele accese de generozitate când este bine dispus. În jurul vârstei de 2 ani şi jumătate se observă un negativism primar manifestat prin plânsete, ţipăt, târâre, refuzul de a primi o jucărie, opoziţie faţă de alţii, etc. care au loc până la vârsta de 3 ani când copilul dobândeşte siguranţa de sine.

În această perioadă mama joacă un rol important în viaţa copilului deoarece în momentele de teamă el se poate refugia în braţele acesteia, se agaţă de ea pentru a fi sigur că nu i se va întâmpla nimic rău motiv pentru care ataşamentul se exprimă mai ales faţă de mama, iar la 21-24 de luni poate îmbrăca forme dramatice atunci când observă absenţa acesteia fapt ce poate constitui o problemă mai ales dacă persoana care o înlocuieşte nu are un comportament adecvat problemelor copilului la această vârstă. Copilul trece de la o stare la alta, poate avea manifestări violente, zgomotoase, având puţine resurse pentru a-şi controla aceste stări. Sub influenţa adultului, a  experienţelor lui relaţionale, a modelelor care i se oferă, aceste comportamente dispar iar dezvoltarea emoţională devine mai stabilă şi mai controlată.

Fă-ți timp pentru copilul tău pentru că „lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viața noastră”. – Robert Brault

Dezvoltarea copilului – primul an de viață

Copilul vine pe lume echipat cu tot ceea ce este nevoie pentru a răspunde la solicitări şi pentru a învăţa motiv pentru care se poate afirma că el este, încă de la naştere, un sistem sensibil, reactiv, hedonist şi care învaţă în permanenţă
 
Dimensiunea şi greutatea nou-născutului variază însă cei mai mulţi dintre ei au o dimensiune cuprinsă între 50-53 cm cu o greutate curpinsă între 2,5003 kilograme. Din punctul de vedere al dezvoltării fizice, capul nounăscutului este foarte mare în raport cu restul corpului ceea ce evidenţiază faptul ca creierul este dezvoltat în proporţie de 25% din creierul adultului pe când corpul reprezintă doar 5% din cel al adultului.

Nounăscutul prezintă la naştere câteva reflexe, adică răspunsuri fizice involuntare. Unul din cele mai importante reflexe este cel respirator al cărui rol este să asigure menținerea constantă a temperaturii corpului urmat de reflexul păşitului care va dispărea dacă nu este întărit. Un alt reflex, la fel de important, este cel al suptului. Se ştie că el suge cam tot ce ajunge la gura lui: degetul, biberonul, jucării, etc. O dezvoltare evidentă a mişcărilor copilului apare după vârsta de 3 luni prezentând mişcări adecvate, orientate, elaborate. Astfel că, până la 5-6 luni, copilul prezintă următoarele abilităţi motorii: întoarce capul la 90 de grade când este aşezat pe burtă, se rostogoleşte, îşi ţine capul, stă fără sprijin, se întoarce singur de pe o parte pe alta, îşi formează gestul de apucare. Spre vârsta de 12 luni mişcările devin din ce în ce mai complexe, mai ample, mai voluntare şi reuşeşte să meargă singur.  

În ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă, primul an de viaţă se caracterizează prin achiziţia obiectului permanent. Ce înseamnă asta? Că acum copilul înţelege că obiectul continuă să existe chiar dacă acesta nu mai poate fi văzut.  

Limbajul începe să se dezvolte chiar de la naştere copiii comunicând prin sunete şi gesturi. Astfel că, de la naştere până la 6 luni copilul emite sunete întâmplătoare care pentru părinţi au valoare de semnalizare. În perioada 6-10 luni copilul emite seturi repetitive de sunete care vor antrena aparatul fonator în vederea vorbirii articulate. Tot în această perioadă sunt rpoduse şi consoanele. 10-12 luni reprezintă perioada în care copilul tinde să imite structuri sonore simple  care nu au nici o semnificaţie pentru el dar pe care le aude la persoane din jurul său.

Bucuria, surprinderea, supărarea, teama, neplăcerea, interesul pentru ceva anume, faptul că poate plânge, poate privi în ochi, se poate agăţa de cineva şi poate reacţiona pozitiv la mângâieri sunt considerate a fi forme de manifestare emotive ale nou născutului. Spre vârsta de 3 luni acesta începe să surâdă mai mult persoanelor pe care le vede în mod obişnuit şi mai puţin necunoscuţilor. La 6 luni se conturează teama de străini dar va dispărea în jurul vârstei de 1 an. Tot la 6 luni apare adevăratul ataşament faţă de persoana care se ocupă de el în mod constatnt, de obicei, aceasta este mama. 

Fă-ți timp pentru copilul tău pentru căun bebeluş este opinia lui Dumnezeu că lumea trebuie să meargă mai departe.  –  Carl Sandburg